Despre mine

Atunci cand in 1998 am ales sa urmez Facultatea de Psihologie "Dimitrie Cantemir" din Targu Mures imi doream sa urmez o cale simpla,clara si pe intelesul meu, dar diferita fata de ceea ce ofereau alte specializari. Inca din liceu am fost atrasa de aceasta materie, psihologia, si sincer mi-a parut rau cand am aflat ca numai in clasa a-x-a se preda. Simteam atunci ca eu pot face "altfel" lucrurile, ca eu vad si simt mai mult decat puteam sa ma exprim prin orice alta specializare, iar cand am vazut optiunea de psihologie am raspuns imediat ca aici vreau sa ajung. Pe timpul facultatii am fost foarte curioasa de mecanismele gandirii fiintei umane, de reactiile ei si de cum percep oamenii si interpreteaza realitatea lor. Cand in sfarsit am juns la partea de studiere si aplicare a testelor psihologice am fost incantata. La fel a fost si cu introducerea in psihoterapie si cum puteam in mica masura atunci sa imi folosesc curiozitatea pentru a afla cat mai multe despre misterul psihicului uman.

Terminand facultatea in anul 2002, m-am angajat pentru prima data ca psiholog in psihopedagogie speciala la un centru de plasament unde am lucrat pe linie de recuperare verbala, comportamentala si psiho-mentala cu copii cu retard sever pana in anul 2005. Tot din 2005 am fost psiholog scolar la un liceu unde m-am ocupat de consiliere, evaluare, orientare scolara si profesionala pana in 2006 cand mi-am deschis propriul cabinet de psihologie si am inceput formarea ca psihoterapeut sistemic pentru cuplu si familie. Aici imi doream sa ajung si este si a fost cel mai frumos drum pana acum. Curiozitatea si deschiderea catre fiinta umana, catre sufletul si mintea care inconjoara omul ma inspira. Pentru mine oamenii sunt o continua sursa de inspiratie, eu invatand o data cu ei din experienta lor si oferind la randul meu acea inspiratie si stiinta inapoi. Psihoterapia este o experienta care iti imbunatateste calitatea vietii. Formarea ca psihoterapeut a durat 4 ani 2006-2010, iar supervizarea inca 3 ani, 2010-2013. Ca psihoterapeut am invatat cum sa lucrez emotional si mental cu mine ca apoi sa pot lucra cu ceilalti, aceasta este dezvoltarea personala prin care eu simt ca am crescut ca individ la nivel emotional si tot acest lucru imi permite sa lucrez cu clientii mei fara a ma incarca cu problemele lor si a le impune modelul meu de viata. Ca psihoterapeut urmez firul clientului, acolo unde vrea el sa junga si nu unde imi doresc eu pentru ca altfel nu s-ar mai numi psihoterapie. Cursurile de formare le-am urmat cu Institutul pentru Cuplu si Familie din Iasi si sunt recunoscute si la nivel international de catre EFTA-Asociatia Europeana a Terapiei de Familie. EFTA desfasoara periodic congrese si conferinte la nivel international, congrese unde particip cu placere si ma regasesc de fiecare data.

x

Error!

Error text